-Te-am tarat de-o maneca
pana pe pragul catedralei
am facut poticnire pe drumul caznei
dar ti-am putut arata de-acolo locul
unde-ti jurasem
-...e ridicol...
-Te-am inhamat ca pe-un bidiviu si
cu haturi groase, de urzici, te-am increstat,
te-am batut si manat in asa turbare,
cum sa te poticnesti a doua oara si
rau te-ai oprit, ca ti-ai frant picioarele de-abea la vreme,
cat sa poti zari unde-ti tinusem post negru
... ani
-...ridicol fara margini!
-Te-am dat prada bourului meu
sa te faca una cu tarana in copite
zbrobindu-ti intai si-ntai, gura
-ri-di-col!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!- !!!!!!!!!!!!!
-acum, poticnit cum esti pentru ultima oara,
pot sa te sarut iar,
si astfel ai simti in sfarsit cum a usturat biciul inflorit
cu care mi-am pedepsit siroaie spatele
pentru fiecare durere trecuta a ta,
cu sau fara pricina in sanul meu prea tanar si
fatis catre ridicol
pentru dragostea mea,
pentru visele mele,
pentru aventura unei vieti adevarate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu